EXCLUSIV | Ana Baniciu, primele sărbători alături de fiul ei și al lui Edy Kovacs + Cele mai frumoase amintiri despre mama ei și darurile de la ea
Ana Baniciu a devenit, pentru prima oară, mamă la începutul verii, când l-a născut pe Aris, fiul ei și al lui Edy Kovacs. Artista va petrece astfel primele sărbători în noua formulă. În interviul exclusiv acordat pentru CIAO.RO, fiica lui Mircea Baniciu ne-a vorbit și despre Crăciunul din copilăria ei, mersul la colindat, preparatele delicioase pe care le pregătea mama ei și bucuria de a fi alături de persoanele dragi. Vedeta și-a pierdut mama în urmă cu doi ani și jumătate, iar amintirile despre ea și obiectele dăruite de doamna Baniciu sunt neprețuite pentru ea.
Ana Baniciu experimentează din vară rolul de mamă, care îi priește. Artista și soțul ei sunt topiți după Aris, micuțul care le-a schimbat radical prioritățile în viață și care îi surprinde la orice pas. Anul acesta sunt primele sărbători alături de fiul lor.
Ana Baniciu: “Moșu’ era în fiecare an mama care îmi cumpăra tot felul de cadouri frumoase”
De Revelion vei fi pe scenă sau vei fi acasă?
Sincer, anul ăsta de Revelion îmi doresc să-l petrec cu Aris. Mi se pare că e special, e primul lui Revelion cu noi și mi-aș dori să fie cu noi.
Și urmeaza și sărbătorile de iarnă care sunt primele pentru voi în noua formulă.
Vine Moșu iar, vine Moșul din nou.
Ce amintiri ai din copilărie legate de Moșu?
De Moșu’, ce să zic? Moșu’ era în fiecare an mama, care îmi cumpăra tot felul de cadouri frumoase și îmi făcea tot felul de surprize și ulterior am devenit și eu un Moș mișto pentru ea și i-am făcut multe daruri frumoase. O să fie o perioadă frumoasă! În general din copilărie îmi amintesc de mâncarea de Crăciun care era extraordinară și foarte multă, în cantități industriale. Era un moment frumos în care se strângea așa toată lumea la masă.
Ana Baniciu: “O să-l învăț să colinde și pe Aris când mai crește puțin”
Mergeai la colindat?
Da, am fost ani de zile și mare am fost la colindat. Îmi place tare mult chestia asta și o să-l învăț și pe Aris. Chiar am uitat de asta, o să-l învăț să colinde și pe el când mai crește puțin.
Ce îți luai din banii pe care îi câștigai la colindat?
Tot felul, ce era în momentul ăla un must, ce era în perioada aia. Ce îmi doream atunci, aia îmi luam și, în general, îi cheltuiam tot cu prietenii cu care mergeam la colindat, ieșeam la o masă, la două, la trei. În ziua aceea se duceau banii de pe colindat. Atunci îi făceam, atunci îi și dădeam.
Care este cea mai prețioasă amintire pe care o ai cu mama ta legată de Crăciun și de reunirea familiei.
De Crăciun, mama mea gătea extraordinar și îmi amintesc de fapt cum aranja masa și fiecare lucru pe care îl punea acolo, făcut cu mânuțele ei și cu multă iubire și bucuria aceea de dimineață când mă trezeam și sub brad găseam cadouri și știam că și ea a contribuit la asta. Era așa ceva aparte.
Ana Baniciu despre obiectele de la mama ei: “Cartea aceea o să o păstrez toată viața mea. Și mai este inelul acesta, pe care îl port”
Dar cadoul pe care îl porți și care îți amintește de ea?
Nu sunt cadouri foarte importante, așa mari sau nu știu scumpe, sunt cadourile alea mici. Țin minte că acum mulți ani, eram mai mică, mi-a cumpărat o carte și scria ceva de genul “Din suflet pentru fiica mea”. Era o carte specială pentru fiice. A fost o carte superbă și mi-a scris ea ceva acolo la început. Cartea aceea o păstrez, acum este exact lângă pat, în noptieră și o să o păstrez toată viața mea.
Și mai este inelul acesta, pe care îl port.
Cu ce ocazie l-ai primit?
Mi l-a dat pur și simplu. Este un inel de-al ei foarte vechi, pe care îl port cu mare drag.
Foto: Instagram